În acte

Se aşeză într-un fotoliu , îşi aruncă pălăria şi îşi lăsă capul în mâini.

 

 În liniştea încăperii răsunară suspine înăbuşite. Lampioanele chinezeşti , de mătase străvezie, prezente în două colţuri ale camerei lăsau să străbată o lumina slabă , ce se prelingea pe petalele purpurii care smălţuiau florile din vaza aşezată cu grijă pe masă.

 

Cortina căzu asupra tabloului de final. Ropote de aplauze.

 

“La început, puţin îmi păsa dacă plăceam sau nu celor care se aflau dincolo de cortină. Exersam mereu. Eram iniţial rece şi nesigur, dar apoi actoria m-a prins şi n-am mai putut rezistă avântului ei. Jucam cu pasiune. Îmi dăruiam sufletul rolului pe care îl interpretam. Uitam de ce mă înconjura, uitam de locul unde mă aflam; jucam pentru mine.”

   

 Chipul său lasă să se întrezărească o expresie melancolică , însoţită de simptome colerice , care, odată cu vârstă, s-au întipărit adânc pe figura sa. Când nu e pe scena teatrului, Iulian păşeşte pe scena vieţii. A învăţat în cei 18 ani de actorie că  teatrul, măştile şi personajele există peste tot. Un râs mai poetic, o privire mai aparte şi zâmbete la fiecare pas. Ca actor nu îi este greu să accepte asta, dar ca om? 

 

 Curiozitate, nelinişte, interese, priviri şi maniere viclene, pasiuni, capricii, deziluzii, toate  fac parte din scenariu – un scenariu la sfârşitul căruia rămânem tot nişte străini.

 

 Din nou, cortina cade peste o altă zi din viaţă ; tu eşti mulţumit de cum ai jucat azi ?

teatru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: